Bancuri, poante si alte snoave

După ce v-am arătat adevărata faţă a personajelor aşa-zis pozitive din desenele animate, vom demonta astăzi încă un mit, şi anume că Făt-Frumos este personajul pozitiv din basmele româneşti, iar Zmeul un ticălos fără pereche. În fapt, aşa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos. Pentru asta, să facem mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele româneşti.
Împăratul
E un moş senil şi complet incompetent. Singurul merit că a ajuns împărat e că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă de fii-sa, prin urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de ditai împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a lăsat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindcă moşul are vreo 70 de ani şi aia mică în jur de şaişpe. Deşi e înconjurat de viziri, dregători, sfătuitori, când e să ia vreo decizie îţi vine să-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi mai ia şi jumătate de împărăţie. Strămoşul său care a întemeiat dinastia se răsuceşte în mormânt.
Fata cea mare şi fata cea mijlocie
Sunt nişte strâmbăciuni nasoale, plate şi complexate, care-şi urăsc sora mai mică pentru că e mignonă, are fund, ţâţe, e în centrul atenţiei şi e aia răpita, ba se mai şi mărită înaintea lor. Sunt atât de jenante că nici un zmeu nu le vrea.
Fata cea mică
E aia răsfăţata, bunăciunea învăţată să i se facă toate poftele. Mai e şi curvă de mică. Nici nu vreau să vorbesc mai mult despre ea, că mă enervez.
Făt-Frumos (Fefe)
De obicei, e unu’ căruia nu i-a plăcut cartea: ori prinţ, ori vreun coate-goale. Frumuşel şi efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat să frece menta în continuare şi să se ia la trântă prin iarbă cu oile, cu fraţii lui sau cu flăcăii satului, da’ vrea să dea lovitura. Şi, când boul de împărat dă sfară-n ţară cu fiică-sa şi tronul premiu, normal că se prezintă primul. Habar n-are cum arată fata împăratului, dar nici nu-l interesează prea mult, de fapt vrea împărăţia. Şi oricum ştie de la tovarăşi că de obicei e răpită bucata familiei, nu cârjele ălelante două.
Calul
E singurul personaj pozitiv din toată povestea care merită apreciere. Înainte de episodul cu jăratec zace slab, bubos şi răpciugos în grajd, ceea ce arată încă o dată că împăratul e un idiot – nu aşa te porţi cu o asemenea comoară. Calul e cel care îi face strategia lui Făt-Frumos, în vorbe puţine şi concise. Nu zice prea multe pentru că probabil îi e jenă să intre-n vorbă cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, îşi doreşte să fie în echipa Zmeului.
Mama Zmeilor
Este exact opusul împăratul. În primul rând, la ea e sigur că e mama zmeilor. Apoi, a făcut trei băieţi care e fiecare la casa lui, nu două plângăcioase şi-o curvă care stau pe capul lui, ca împăratul. Şi ia hotărâri bune şi de una singură, n-are nevoie de o armată de viziri, dregători, sfătuitori, etc.
Zmeul
E un tip hotărât, energic şi forţos. Probabil are un nas cât toate zilele, umblă neras, e păros şi are palmele tăbăcite. Asta ce ne spune? Că e un om care munceşte! A tras din greu ca să ajungă unde e – a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui! Aşa merg lucrurile pe tărâmul celălalt, acolo nu-ţi dă nimeni un castel că te cheamă împăratul-nu-ştiu-cum. E sigur că Zmeul şi-a clădit palatul cu mâinile lui. Bine, o mai fi avut nişte muncitori pe care i-a mâncat după aia, dar sunt convins că a stat cu ei acolo, pe capul lor, să vadă cum pun ăia marmura în baie, să nu-l tragă-n piept şi să-l fure. Şi mi se pare normal să-i mănânce la sfârşit, ştim cu toţii cum sunt muncitorii. Mai ştim că are o moşie imensă, populată cu tot felul de jivine ticăloase. Chiar credeţi că e uşor de administrat aşa ceva, să-i ţii în frâu pe toţi ăia? Păi aia nu sunt proşti ca ţăranii împăratului, dacă nu stai cu pleoapa pe ei… Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscător de oameni, un excelent strateg militar şi un bun trezorerier. Dar Zmeul e un tip cinstit în sentimente şi cam fără noroc la femei. I-a venit vârsta însurătorii, a stat, a analizat, a cercetat, şi-a căutat nevastă. n-a găsit pe nimeni pe placul lui în propriul tărâm (ce s-alegi din jivinele alea?), deci s-a uitat la vecini. S-a îndrăgostit de fata aia mică a împăratului (ştie ce-i frumos, măcar fizic, şi nici nu încalcă eticheta, ţinteşte la acelaşi rang) şi a procedat în consecinţă, aşa cum cerea tradiţia: a luat-o la el. Aşa a făcut şi tac-su cu mă-sa, şi bunicul lui, şi străbunicul lui, la vremea lor. Aşa e normal: clar, fără ascunzişuri, umblat cu şoalda şi alte prosteli. Pui problema direct: “Fă, te iubesc, te vreau! Treci încoace.” Şi prostul chiar o iubeşte: n-o forţează, n-o siluieşte, e romantic, are o grădină cu trandafiri, o-nconjoară de bogăţii, îi face toate poftele. N-am auzit nici o poveste în care Zmeul s-o ţină pe prinţesă legată în beci, goală-puşcă şi să vină s-o violeze când are el chef, după cum ar merita. Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine, rochii, giuvaere, o ţine-n puf. Omul e familist şi serios, nu-şi uită îndatoririle: se duce-n fiecare zi la muncă şi anunţă civilizat, cu buzduganul, când vine acasă. Şi toate astea pentru ea, ca să n-o sufoce cu atenţie, să-i lase spaţiu, să fie liberă, să aibă matracuca timp să-şi facă unghiile, să nu facă istericale că, vezi doamne, a intrat peste ea în cameră şi-a văzut-o cu masca de castraveţi pe faţă. Carevasăzică, moldoveanca trăieşte în puf, îi face prostul toate poftele, şi, în semn de mulţumire, ce face? Se amorezează de Făt-Frumos că are părul mai îngrijit şi tenul mai puţin acneic (vezi, n-ai vrut să te culci cu Zmeul) şi se hotărăşte să fugă cu el. Da’ mai întâi încep să se hârjonească în pat, în patul pe care Zmeul cu mâna lui îl cioplise, din nişte buşteni tăiaţi tot de el din pădure, şi-l cărase-n cârcă până la ultimul etaj al castelului, să aibă japiţa peisaj când se trezeşte dimineaţa sub baldachin. Şi proştii ăia doi stau până îi prinde Zmeul, căruia – în sfârşit! – i se aprind beculeţele. Mai departe. Zmeul luptă corect, Făt-Frumos trişează: bea apă vie de la un corb pe care-l mituieşte, dă cu peria, gresia, năframa; în fine, face tot ce poate să lupte cât mai puţin şi să-i bage pe alţii la înaintare. Din toate astea, eu pricep că morala basmului românesc e următoarea:
- dacă eşti un şmecher metrosexual şi ştii să profiţi de pe urma tonţilor incompetenţi ajunşi în poziţii de conducere, te aranjezi pe viaţă.
- dacă eşti o fiţoasă analfabetă şi de bani-gata, ai toate şansele să umble toţi după fundul tău şi după averea lu’ tac-tu.
- dacă eşti un tip cinstit, muncitor şi care luptă după reguli, pici de papagal. Dacă basmul românesc ar fi avut măcar o urmă de dreptate, Zmeul i-ar fi rupt gâtul lui Fefe cu două degete, ar fi luat-o pe proasta aia, i-ar fi dat o bătaie soră cu moartea şi ar fi trimis-o rachetă înapoi la tac-su acasă. Apoi şi-ar fi strâns armata, ar fi năvălit pe tărâmul împăratului şi i-ar fi făcut prăpăd, ar fi violat, jefuit şi ucis tot ce i-ar fi stat în cale, ar fi unit cele două tărâmuri şi şi-ar fi făcut harem ___ din toate gagicile alea proaste ca noaptea. Pentru că fiecare merită să-şi trăiască propriul basm.

Scurt istoric: Mă rad sub brat de vreo 12-13 ani. Firesc, firul se
facea tot mai trainic si mai frumos, incepuse sa o ia in jos, spre
coate. Deci asa nu se mai putea. Fără mângâierea lamei, axilele mele
ar fi aratat in curand ca ZZ Top (cautati pe google cei care nu-i
stiti) in mizerie.
Asa ca am luat suprema decizie de a trece la epilat. Am coborat la
salon curios de ce mi se poate intampla. M-a intampinat domnisoara
care m-a tuns cu gauri cu ceva vreme in urma. “Va tundeti?” I-am
zambit multumit de raspunsul ce urma sa i-l dau:”NU! Ma epilez sub
brat” A zambit, ca la o gluma buna:”Glumiti?” “NU! Ce-i de glumit in
asta?!” A mai zambit o data si a zis “Nimic”, plecand…. Intre timp a
vanit epilatoarea, Buna ziua, pofiti in cabinet.
Am intrat in “cabinetul” care arata ca o sala de operatii. Si am fost
invitat sa ma intind pe un pat la fel de medical. Incepusem sa fiu
intimidat. Mi-am dat tricoul jos, mi-am supt un pic burta, am ridicat
bratele. Doamna a proptit deasupra mea un bec extrem de puternic, fix
ca alea de la chirurgie, si a inceput sa ma studieze:”Mda…nu-i rau,
totusi va va durea un pic…mda, in fine, sa incepem”. Eu zambeam.
Durere, zici?! “Durere” eram poreclit in copilarie, eu am inventat
durerea, mananc durere pe paine! Doamna amesteca maglavaisul intr-o
oala. M-a informat ca fiind prima oara, folosim ceara clasica. Ok, cum
zici tu, mare scofala! Apoi cu o spatula mi-a intins sub brate
şmecheria. O crema calda si galbena, mai ca-mi era pofta sa gust un
pic. “Va arde?” “Nici pomeneala, domnisoara” – am raspuns zambind la
fel de smecher. A inceput sa apese ceara care se întărea si, pe
neasteptate, JBANG!!! Ochii au dat sa-mi iasa un pic din cap. Smulsese
ceara intarita cu tot cu firisoarele mele.
Domnisoara m-a studiat din priviri si m-a intrebat:”V-a durut?” “Un
pic, asta-i tot?!” am provocat-o eu viteaz. “Nu, nu-i tot.” – a venit
replica pe care nu o doream si nu o asteptam. “Mai dam un strat, ca au
mai ramas firisoare.” Si din nou m-a uns cu ceara fierbinte. Adevarul
e ca mă asteptam sa fie mai dureros. Că atat de mult va plangeti,
domnisoarelor si doamnelor, incat m-am asteptat la ceva similar cu
luatul unui sut in coae. Zona tocmai epilata imi era insa deja
sensibila si cea de-a doua “extragere” a fost mai dureroasa. Ochii
mi-au iesit cam jumate din cap. Si cu toata vitejia mea, am
recunoscut:”Nu-i teribil de placut…” Domnisoara mi-a zambit si a
spus:”Inca o data si gata!”
Inca o data?!?!?! Pai de ce? “Tot v-au mai ramas niste firsoare. As
putea sa le smulg cu penseta. Cum doriti?” Eram invins. “Cu ceara,
domnisoara, cu ceara…” Mi-a aplicat cel de-al treilea strat. Nu mai
imi era bine, nu mai zambeam, vroiam sa se termine dracu o data, imi
era dor de lama mea si de usturimea after shave-ului aplicat dupa ras.
Si JBANG!!!!! + a treia oara!!! Mi-am muscat buzele. Mi-a venit sa o
iau pe domnisoara de freza si sa o dau cu capul de lampa, de dulapuri
de pereti. ” ‘tu-ti gura ta de ceara si epilare, mai bine imi las
carlionti ca evreii!” Chiar ma duruse. Domnisoara isi cerceta opera.
Mă intreabă:”Aveti Baneocin acasa?” “Nu stiu ce-i ala, si de ce ar
trebui sa am?” “Pentru ca v-a dat un pic sangele.” “Vaaaaaaaaaaiiiii,
‘tu-ti ceara ma-tii care te-a facut de ceara si de epilare… – injuram
in gand ca birjarul. “Mi-a dat sangele?” “Da, un pic, se opreste
repede.”
M-a dat cu niste creme calmatoare, cu o pudra, si mi-a zis ca-s gata.
Da, eram gata, la propriu. Tineam mainile pe langa corp de parca avea
sub brat doua becuri fierbinti. Si acum simt tot asa. In plus am
inceput sa transpir. Si cica nu am voie sa fac dus vreo doua-trei ore.
Si nici sa ma dau cu after-shave.
Deci da, stiu prin ce treceti. Si da, stiu ca se poate si mai rau. Nu
vreau sa-mi inchipui ce s-ar fi intamplat daca ceara mi-ar fi fost
aplicata si apoi smulsa din zone, sa zicem, mai sensibile. Aferim!